Mai ții minte când a fost lansat Pokemon Go și toată lumea a luat-o razna? Știu că n-a durat mult, dar era genul de eveniment care te făcea să gândești că exista la orizont un soi de dublu, sau triplu eveniment, în stil Pacific Rim. Ceva foarte intens, de foarte scurtă durată va fi urmat de încă unul și încă unul și astfel putem explica anul 2020.

Eh, pe lângă Pokemon Go, fanii seriei mai au ceva dedicat telefoanelor mobile de care să se bucure în viitor, un MOBA. Da, la 5 ani după ce toată lumea a abandonat speranța de a mai face un MOBA care să aibă vreo șansă pe piață, vom primi unul bazat pe celebra serie a celor de la Nintendo/The Pokemon Company.

Jocul se va numi Pokemon Unite și este acum în lucru la studioul TiMi, responsabil anterior pentru lucruri precum Arena of Valor și Call of Duty Moblie. studioul este în proprietatea celor de la Tencent, în cazul în care vă întrebați.

Și cum este la partea de gamepaly? Este un MOBA. Doar că în loc să capete nivele și atât, diversele creaturi vor putea să mai și evolueze. De asemenea, nu trebuie să crapi un Nexus inamic, ci să ții câteva puncte de control, în stil Magicka Wizard Wars.

0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments